Se dezlănţuie, se eliberează fără să îi dau eu voie. Îmi scapă printre buze dintre gânduri şi fuge de mine şi mă face dementă.
Mă pierde de-a binelea şi devin o bolnavă cu propriile ei gânduri ca avere, fără haine, bunuri sau duşmani. Apar ca o amară, un maldăr de beton, chipurile, gri şi rece. Când pleacă sunt turbure şi uit de animalul fără lesă. Oricât de fioros ar părea, e totuşi mare, dar ca o pasăre fără colivie ce e în pericol de a nu-şi mai dori nimic altceva în afară de libertate.
Şi atunci totul se rupe, mă stric şi mă arunc sigură unde nu îndrăznesc să mă uit când sunt trează, ca apoi să-ncerc să-mi smulg vorbele.
