„Ea niciodată nu a trecut drept o mare frumusețe, dar avea un farmec învăluitor, căruia îi era imposibil să nu-i cazi victimă ori care era imposibil să nu te fascineze, măcar la început. Vocea foarte melodioasă îi sporea farmecul. Râdea deseori, lăsând să i se vadă dinții de un alb strălucitor, dar râsul ei contrasta în mod frapant cu expresia tragică a privirii. Acest patetism, acest tragic inefabil pe care îl răspândea trezea în toți cei din preajma ei dorința de a îi alina povara. N-a trezit pasiuni, dar a știut să se facă admirată.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu